BUNICA
Mă uit şi văd în curte pisoiul meu cum toarce
Şi mă cuprinde dorul în timp a mă întoarce…
Văd mâna bună, caldă ce-n cană toarnă mustul,
Acum parcă în gură aş vrea să-i mai simt gustul!
Văd teiul ce la poartă de frunze
Bunica mă aşteaptă sub el şezând pe bancă.
Şi vin cu “Sărut mâna!” căci tare mi-e amar,
La cât îmi e de dragă o văd atât de rar.
Zâmbeşte şi îmi dă pe frunte un sărut,
Eu o urmez în curte - ce mică s-a făcut!
Miroase-a pâine caldă iar casa - ce curată!
Icoana cât de sfântă, cum o ştiam o dată!
Bunica mă măsoară - i-oi fi părând înaltă…
Să stau la ea o vară m-aş mai năştea o dată!
Căci n-am ajuns acolo atunci când s-a dus ea,
Ce griji să fi avut..? necoaptă mintea mea…
…e vântul - mă trezeşte din nou la mine-n curte,
Pisoiul se tot joacă pe frunzele cazute;
Ȋl iau la mine-n braţe, ne-ascundem în pridvor,
-Vezi ploaia c-o sa vină! – m-ameninţă un nor.
Alina Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu